
CFR Cluj a ratat un transfer important în ultima clipă a perioadei de mercato. Campioana României l-a vrut pe Nana Boateng (26 de ani), fotbalistul care a impresionat în duelul CFR Cluj - KuPS Koupio 2-0 din play-off-ul Europa League şi care a atras atenţia şefilor din Gruia. CFR Cluj a încercat să-l transfere şi era gata să achite o sumă care l-ar fi transformat pe Boateng în cel mai scump fotbalist vândut de KuPS în istoria clubului, dar totul a picat.